Articole/Știri - CAEN 3 - cum actualizez obiectul de activitate al firmei în oradea? Avocat CAEN 3 ORADEA
CAEN 3 - cum actualizez obiectul de activitate al firmei în oradea? Avocat CAEN 3 ORADEA
!Atenție – regăsești pașii de urmat pentru actualizarea la CAEN 3 la finalul acestui articol - Atenție!
(1)Începând cu 1 IANUARIE 2025, toți profesioniștii supuși înregistrării în registrul comerțului ( SRL, SA, PFA, I.I., I.F. etc) sunt obligați să își actualizele obiectul de activitate (Codul CAEN) conform CAEN Rev. 3 (până la data de 31 Decembrie 2024, în vigoare era CAEN Rev.2). Pe scurt, dacă ai o “firmă” înregistrată la registrul comerțului, începând cu 1 IANUARIE 2025 ai obligația de a-ți actualiza obiectul de activitate conform CAEN Rev. 3.
(2)Oficiul Național al Registrului Comerțului, printr-un comunicat postat la data de 31 Decembrie 2024, a informat că în Monitorul Oficial al României (Partea I, nr. 1323/30.12.2024) a fost publicat Ordinul ministrului justiției (nr. 2938/2024) având ca obiect procesul de actualizare a obiectului de activitate al “firmelor” (codurile CAEN), în conformitate cu nomenclatorul CAEN Rev. 3.
(3)Practic, prin acest comunicat, Oficiul Național al Registrului Comerțului anunță mediul de afaceri că, începând cu 1 IANUARIE 2025 intră în vigoare versiunea actualizată a CAEN (Clasificării Activităților din Economia Națională) – denumită în continuare CAEN Rev 3, astfel cum aceasta a fost aprobată prin Ordinul Președintelui INS nr. 377/2024 și care, în definitiv, urmărește să asigure alinierea cu standardele europene (n.n. CAEN Rev. 3, la acest moment, asigură o corespondență identică cu NACE Rev. 2.1 ("nomenclature statistique des activités économiques dans la Communauté européenne").
n.n. prin termenul “firmă” înțelegem orice profesionist supus înregistrării la registrul comerțului
1.Veți verifica dacă activitatea desfășurată este supusă înregistrării la registrul comerțului, deci, dacă, în sensul legii, “firma”- reprezintă un profesionist supus înregistrării la registrul comerțului (SRL, SA, PFA, II, IF etc).
2.Veți verifica (studiind actele constitutive, certificatul constatator, certificatul de înregistrare) care este obiectul de activitate al “firmei”.
3.Raportat la obiectul de activitate, veți verifica corespondența dintre CAEN Rev. 2 și CAEN Rev. 3. Tabelul conținând corespondența între CAEN Rev. 2 și CAEN Rev. 3 poate fi accesată aici . CAEN Rev. 3 poate fi accesat aici.
4.În funcție de specificul modificărilor pe care doriți să le operați în registrul comerțului, veți întocmi și depune (conform modalităților prevăzute de legislația în vigoare) documentația necesară în vederea îndeplinirii obligației de actualizare a obiectului de activitate.